Universiada de iarnă (ediția a 28-a) începe duminică, 29 ianuarie la Almatî, în Kazahstan, iar România are trei reprezentanți, de fapt reprezentante, toate la patinaj viteză: Raluca Doina Ștef (Clubul Sportiv Universitatea Cluj), Bianca Stănică și Mihaela Hogaș (ambele din Brașov). Federația Sportului Școlar și Universitar nu a anunțat nimic în acest sens, nici prin vreun comunicat și nici măcar pe propriu site.
Adrian Socaciu, președintele Asociației Student Sport, care va fi prezent la Almatî pe durata competiției, și-a spus părerea despre acest subiect: „Din punctul meu de vedere, sportul universitar (românesc) este ca și inexistent. Este nevoie de o reorganizare a organului de specialitate, Federația Sportului Școlar și Universitar, care trebuie să se alinieze structurilor internaționale, atât ca formă, cât și ca activitate. După 27 de ani de la Revoluție, noi nu avem campionate universitare pe bune, care să se desfășoara în fiecare săptămână. Am avut discuții cu ministrul Educației, Pavel Năstase, și cu ministrul Tineretului și Sportului, Marius Alexandru Dunca, și am găsit soluții. Când voi reveni de la Almatî, vom încerca deblocarea situației”.
Întrecerile din cadrul Universiadei de iarnă se vor desfășura la 12 sporturi: schi alpin, biatlon, curling, patinaj viteză, combinată nordică, schi fond, sărituri cu schiurile, snowboard, patinaj artistic, schi freestyle, hochei pe gheață și short-track (patinaj viteză pe pistă scurtă). Vor participa peste 2.500 de sportivi din 57 de țări și se vor acorda 86 de medalii. Numărul voluntarilor care vor ajuta la buna desfășurare a competițiilor va fi între 1.500 și 3.000.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER